CODURILE PENALE ROMÂNEȘTI ȘI INSTITUȚIA MEDIERII ÎN MATERIA PENALĂ
„Codul lui Cuza” este și primul Cod Penal al României. Acesta a fost emis în anul 1865, fiind de inspirație prusacă și franceză. Acum se consacră principiul legalității incriminării și pedepsei, precum și egalitatea în fața legii penale. Acest cod nu prevedea pedeapsa cu moartea, doar munca silnică pe viață. Era considerat unul din cele mai moderne coduri din Europa. Pentru prima dată se vorbea despre infracțiunea de corupție, pedeapsa pentru cei vinovați de aceasta fiind închisoarea pe viață. Specifică acestui cod este și individualizarea faptelor de corupție, pe categorii de funcționari publici, cel mai drastic fiind pedepsiți judecătorii.
Printre infracțiunile pentru prima dată menționate, se remarcă abuzul în serviciu, care se pedepsea cu închisoare între 2-3 ani și cu amendă în valoare de două ori mai mare decât valoarea lucrului pretins. De asemenea, apare pentru prima dată și infracțiunea de trafic de influență, pedepsită cu închisoare între 6 luni-2 ani și cu amendă. Tot în acest cod apar infracțiunile de falsificare de monedă și sigiliu sau de falsificare de pașaport.
Medierea exista ca și practică doar la nivel de împaciuitor – rolul acesta fiind asumat de catre „sfatul satului”, însă neinstituționalizat.
„Codul Penal Carol al II-lea” apare în 1936. Alături de pedepse, se intoduc pentru prima dată măsurile de siguranță, prevenție și educative, măsurile complementare și accesorii. Întrucât se considera că pedeapsa trebuie să aibă un rol educativ, nu era prevazută pedepsa cu moartea, punându-se accent pe individualizarea pedepsei.
Ca și în Codul lui Cuza, Codul Penal Carol al II-lea menționa trei categorii de pedepse: pentru crime, pentru delicte și pentru contravenții. Tentativa nu era specificată, iar complicele se pedepsea ca și autorul faptei penale.
Medierea nu era deloc prevazuta în mod legislativ, cel mai important personaj ce putea să impace două parți aflate în conflict fiind preotul, acesta mai ales în cauze civile și mai rar în cele penale.
„Codul Penal din 1969” a fost elaborat și a purtat profunda amprenta marxista. Cu toate acestea, a consacrat principiul individualizării pedepsei și legalității incriminării și sancțiunilor de drept penal. În această perioadă comunistă, pedeapsa cu moartea a fost un instrument de intimidare și reprimare a liderilor luptei anti-comuniste. În timpul regimului Nicolae Ceaușescu, au fost executate 104 persoane. Pedeasa cu moartea a fost abolită în anul 1990.
„Comitetele de impaciuire” existau la nivel de organizații de partid județean și chiar local, scopul acestora fiind ca parțile să nu întreprindă nici o acțiune în instanță, pentru a tempera inițiativele de acest fel, pentru a descuraja orice intenție beligerantă, mai ales împotriva sistemului comunist.
„Codul Penal din 2014” este ultimul cod de acest tip, intrat în vigore în țara noastră. Poate cel mai discutat și analizat cod, documentul legislativ aduce modificari extrem de importante privind regimul și termenii atât privitor la infractiuni cât și la pedepse.
Din punctul de vedere al medierii, pentru prima data aceasta este posibilă în toate cazurile în ceea ce priveste repararea prejudiciilor suferite de partea vatamată. În acest caz, medierea constituie circumstanță atenuantă și contribuie la aplicarea unei pedepse mai mici prin individualizare. Se poate merge și mai departe, în sensul în care acordul de mediere poate constitui baza renunțării la urmărirea penală (art.318 NCPP). Astfel, procurorul poate constata că „inculpatul depune eforturi pentru diminuarea/inlăturarea consecințelor infracțiunii”, iar faptul că un inculpat solicită ședința de mediere și participă la aceasta, este o dovadă ca el a conștientizat, regretă și dorește să îndrepte consecințele faptelor sale.
În situația în care răspunderea penală este înlăturată de un acord de mediere, inițierea, desfășurarea și încheierea acestui acord este la dispoziția părților: inculpatul și partea vătămată. Din punctul de vedere al mediatorului, important este în aceste spete ca ambele părți să participe, împreună sau separat. Până la urmă important este ca rezultatul să fie de comun acord acceptat. De aceea, acordul de mediere în spețe penale trebuie conceput conform legii și cu exactitate punctuală asupra faptei, cu trimitere concretă la indicațiile codului penal. Mai ales în imprejurarile create de fapte penale, a căror urmări sunt prin natura lor mai speciale, opinia mea este că partile asistate sau nu de avocati, pot crea un cadru propriu de eliberare psihica și nu numai, pentru deschiderea variantelor de soluționare a acestor cauze. Important este efectul acordului de mediere, dorit de ambele părți: înlăturarea răspunderii penale, cu stingerea conflictului atât pe partea civila, cât și penală.
De ce ar dori inculpatul într-un dosar penal să încheie un acord de mediere?
Este foarte simplu:
- în primul rând, este direct interesat de diminuarea efectelor negative ale faptelor sale reprobabile; așadar, este dispus să repare atât cât este posibil, începând de la umanele scuze, până la reparațiile pecuniare
- în al doilea rând, încheierea unui acord de mediere are efecte imediate asupra situației concrete în care se află: încetarea urmăririi penale, încetarea procesului penal și înlăturarea răspunderii penale sau chiar suspendarea executării pedepsei și individualizarea unei pedepse mai mici
- din punct de vedere moral și psihic, fiecare om care a gresit și care dorește cu orice preț să iși corecteze conduita, va avea de caștigat foarte mult inițiind și ducând la bun sfârșit întâlnirea față în față sau prin intermediul avocaților, cu victima, în fața instituției mediatorului; nimic nu egalează dorința sinceră de a cere celui căruia i-a greșit, iertare și încercarea de reparație a consecințelor acțiunilor sale
- alături de vinovatul faptelor penale, poate fi atât avocatul, dar și alte persoane apropiate, pentru a-i întări încrederea și pentru a-i confirma faptul că acordul de mediere și înțelegerea între părți este varianta cea mai bună pentru toata lumea implicată
- durata ședințelor de mediere este la latitudinea părților, așadar, aceasta poate să dureze atâta timp cât părțile doresc să dezbată, nimic mai mult sau mai puțin; așadar, partea vinovată are posibilitatea să își expună scuzele și să evoce tot ceea ce își dorește privitor la faptă, fără limită de timp, atâta vreme cât partea vâtămată este dispusă să asculte
- cazierul inculpatului nu va avea înscrisă fapta
- confidențialitatea discuțiilor în ședința de mediere.
De ce ar dori partea vatamată într-un dosar penal să încheie un acord de mediere?
Nu în toate cazurile este simplu, însă:
- este cea mai afectată de conflict, drept urmare își dorește să se termine cât mai curand această stare traumatizantă
- se consideră îndreptățită să îl tragă la răspundere personal pe cel care i-a pricinuit pierderea materială sau morală, ori ambele
- are ocazia să își expună pretențiile pe care le are, direct faptuitorului
- are posibilitatea „ să ierte” pe cineva care a greșit, într-un moment de rătăcire
- nu trebuie să se expună neplăcerilor unui proces penal public, în cazul încheierii acordului de mediere, ședințele fiind confidențiale și desfașurate într-un cadru intim
- are posibilitatea de a întrerupe oricând participarea la ședințele de mediere, fie că pe parcurs intervin situații care nu ii ofera posibilitatea participării, fie pur și simplu că nu își mai dorește întâlnirea cu partea vinovată
- poate să aibă alături în ședințele de mediere, atât persoane de specialitate care să îi reprezinte interesele, cât și persoane apropiate, care să o susțină moral.
În concluzie, deși situată pe un plan secundar al științei dreptului foarte multă vreme, instituția medierii constituie in zilele noastre, piatra de temelie a unei viziuni noi asupra soluționării conflictelor, înclinată spre justa capacitate a părților de a-și gestiona de comun acord disputa, în contextul global al recunoașterii artei negocierii, medierii și arbitrajului ca soluții viabile și aplicabile într-o lume a conflictelor.